luni, 3 iulie 2017

Povestea din spatele brandului smart nu este cu nimic mai prejos decât istoria Mini. Eco-Sprinter și Eco-Speedster sunt practic strămoșii modelului smart fortwo.

Deși poate fi greu de crezut, brandul smart are în spate o istorie de 42 de ani. Încă din 1972, Mercedes-Benz s-a gândit la o mașină de oraș de 2,5 metri în lungime având un ampatament  de 1,7 metri. Pentru acele vremuri, ideile despre propulsie erau cu adevărat vizionare. Mercedes-Benz plănuia o versiune electrică ori hibridă care combina un motor cu combustie internă montat deasupra punții spate cu un motor electric plasat deasupra punții față.
Conceptul a dat greș, însă eșecul nu a fost cauzat de lipsa spațiului la interior, așa cum ne-am fi așteptat, ci din cauza siguranței vehiculului.
Cu toate acestea, Mercedes-Benz credea în continuare în ideea sa revoluționară, astfel că în 1981 au prezentat conceptul NAFA. NAFA măsura doar 2,5 metri în lungime și 1,5 metri în lățime și avea un diametru de bracaj extrem de mic, de doar 5,7 metri, datorită direcției integrale și roților spate care se roteau cu până la 15 grade acționate de un motor electric.
Inițial, conceptul NAFA cântărea 550 kg și era pus în mișcare de un motor mic de 1 litru, în trei cilindri și 41 CP.
În 1988, Mercedes-Benz a tranformat conceptul cu două locuri NAFA într-un model electric și a construit 100 de vehicule. Inginerii germani nu au fost mulțumiți de capacitatea de stocare a bateriilor și au schimbat strategia.
Bazat pe NAFA, două echipe au dezvoltat concepte diferite:
  • Conceptul în cinci locuri Vision A 93 prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt din 1993 și Study A expus în 1994, ca un predecesor pentru Mercedes-Benz Clasa A.
  • Mercedes City Car, o mașină compactă de dimensiuni mici, care măsura 2,5 metri lungime și oferea toate calitățile Mercedes-Benz, inclusiv standardele înalte de siguranță.
În 1990 Mercedes a dezvoltat conceptul MCC, iar destinul acestui vehicul inovator a fost influențat în mod crucial de o întâlnire care a avut loc pe 3 decembrie 1992 între Werner Niefer, președintele Mercedes-Benz AG și matematicianul și fizicianul de origine libaneză Nicolas Hayek, care deținea Societe de Microelectronique et de d’Horlogerie (SMH) (viitorul Swatch Group), cu sediul la Biel, Elveția.
Hayek avea de gând să proiecteze o mașină de dimensiuni mici după succesul avut cu ceasurile Swatch. Hayek nu a îndrăznit să facă acest proiect pe cont propriu și a fost convins de faptul că proiectul va avea succes doar împreună cu un partener din industria auto.

Este important de menționat că, înainte de Mercedes, Volkswagen a fost, de asemenea, interesat de acest proiect. În 1991, Carl Hahn, președintele Volkswagen la acea vreme, s-a întâlnit cu Hayek și a propus un joint venture SMH VW AG, în urma căruia Volkswagen urma să dețină 50% din acțiuni. Dar această colaborare nu s-a concretizat niciodată, după ce Ferdinand Piech l-a înlocuit pe Carl Hahn la conducerea Volkswagen.
Dar Werner Niefer s-a arătat foarte interesat de ideea lui Hayek. Pe 8 ianuarie 1993, Nicolas Hayek s-a întâlnit din nou cu Werner Niefer, căruia i-a prezentat planurile de dezvoltare bazate pe cercetările făcute de Biel Polytechnic pe un sistem electric de propulsie. Încă de la început, Hayek a insistat pe motorizarea electrică.

Hayek era un adevărat vizionar care a anticipat ideea unei mașini electrice de oraș cu 20 de ani înainte
Din acel moment au început discuțiile în contradictoriu între Hayek și managementul Mercedes-Benz. Hayek intenționa să poziționeze MCC ca o mașină electrică de dimensiuni mici pentru a concura cu rivalele japoneze. Voia să folosească subansamble standardizate miniaturizate – unități de control electronice pentru propulsie și  suspensie dezvoltate de Biel Polytechnic și SMH și să salveze costuri în procesul de fabricație al caroseriei. Dar Mercedes-Benz avea o viziune total diferită care punea pe primul loc protecția și siguranța ocupanților.
În ciuda tuturor obstacolelor, Niefer și Hayek au decis la Salonul Auto de la Geneva din martie 1993 să înceapă proiectul, iar colaborarea a fost oficializată un an mai târziu, pe 4 martie 1994 de către Helmut Werner, succesorul lui Werner Niefer.
Cu ocazia ceremoniei de anunțare a noului joint venture, au fost expuse două mașini, în fapt, strămoșii versiunii moderne smart fortwo.
  • ”Eco-Sprinter” a fost un model ecologic cu un motor electric de 40 kW. Întrega mașină era ecologică, nu numai motorizarea. ”Eco Sprinter” folosește materiale regenerabile de înaltă calitate și componente reciclabile. Acoperișul era acoperit cu celule fotovoltaice care asigurau puterea necesară pentru ventilarea interiorului, chiar și atunci când mașina era parcată.
  • „Eco-Speedster” era un roadster cu hard top detașabil. Siguranța era asigurată de un rol bar și de rama ranforsată a parbrizului. Conceptul Eco-Speedster era propulsat de un motor pe benzină în trei cilindri.


Hayek credea în motorizarea electrică și în cea hibridă, în timp ce inginerii Mercedes-Benz insistau pe potențialul motoarelor pe benzină și diesel, pentru că nu credeau în gradul de maturitate al bateriilor. Disputa avea să se rezolve printr-un experiment.
Hayek și Biel Polytechnic au invitat oficialii Mercedes-Benz la o sesiune de testare a unui vehicul cu tracțiune integrală și propuklsie electrică  pe patinoarul din Biel în 1994, dar demonstrația a eșuat.
Acesta a fost momentul în care Mercedes-Benz a preluat dezvoltarea și a decis înființarea unui nou brand auto.
În decembrie 1994, Daimler a decis fabricarea noului model într-o uzină complet nouă la Hambach, Lorraine, în Franța. În aprilie 1995 designul a fost aprobat de către joint-venture-ul nou creat MCC Supervisory Board.
Mașina a fost expusă pentru prima dată la Olimpiada de la Atlanta din 1996 și ulterior la Salonul Auto de la Paris din septembrie 1996. Întrucât investițiile au depășit posibilitățile financiare ale SMH, Hayek a decis să-și vândă acțiuniile care au fost cumpărate în februarie 1997 de către Daimler.


Smart fortwo a fost prezentat în mod oficial în septembrie 1997 la Salonul Auto de la Frankfurt.

În toamna lui 2014, Mercedes-Benz a lansat și a treia generație care menține structura inițială: motor amplasat deasupra punții din spate, tracțiune spate și motor în trei cilindri.  Mai mult decât atât, se pregătește și o nouă generație a versiunii electrice care va debuta în 2016..

sursa : http://mercedesblog.ro/stramosii-smart-eco-sprinter-si-eco-speedster/

duminică, 12 aprilie 2015

Întâlnirea lunii aprilie

Atunci când vine primăvara - este o plăcere să mergi la întâlnirile Smart. De ce? Pentru că cei care și-au ținut toată iarna mașina în garaj, așteaptă cu nerăbdarea vremea bună și soarele pentru a ieși la plimbare.

Iar clubul oferă lunar un prilej pentru statul la aer liber, glume, revederi, selfie-uri și povestiri. Sau, dacă vii pentru prima oară, este o ocazie foarte bună să dezvolți prietenii noi, să afli detalii despre mașină și să asiști la glumele pe care cei mai vechi și le fac unul altuia, mai ales dacă printre cei prezenți se află unii care nu au mai apărut de ceva vreme la astfel de evenimente.

Întâlnirea lunii aprilie a fost și mai specială, având în vedere că a fost prima, pe anul acesta, în care temperatura exterioară a fost peste 20 de grade. Soare din plin, zâmbete și peste 40 de buburuze.

Pe lângă numărul mare de mașini, alături de noi au fost și cei de la Mașini cu Giurgea și Bratu care ne-au făcut surpriza de a aduce noul Smart 42 automat, alături de 44. Pozele, întrebările cu privire la bondari, dar și reorganizarea pentru interviu au făcut deliciul zilei.

Da, ai citit bine, interviu :) În zilele următoarea perioadă, când intrăm în posesia filmulețului mă vei putea vedea pe mine,  Blogger Marin - Pucca (cum sunt cunoscută în club) - membru fondator și responsabil pe zona de PR vorbind despre istoria clubului, dar și despre ce pregătim pentru lunile ce urmează: plecările la mare, la munte sau deplasarea în Ungaria.
Și, suprizele s-au ținut lanț când ni s-au alăturat cei de la Cluj - Florian (moderator regional) și DJ Shiver - care în una din serile Smart Times va urca pe scenă pentru a asigura coloana sonoră a activităților.

Abia aștept să ajung în Budapesta și să descopăr toate surprizele care ne întâmpină la astfel de evenimente. Dacă încă nu te-ai înscris - să știi că mai ai timp până la finalul lui august - când Ungaria va fi invadată de Smarturi de toate culorile și naționalitățiile.

Vrei să vii însoțit? Atunci când te înscrii (ai mai sus link-ul), notează și plus unul pentru a fi sigur că ambii primiți „pachet de întâmpinare”. În Italia am primit cremă de plajă, pixuri, lanyard-uri și alte chestii drăguțe Smart, în Belgia ne-au așteptat tricouri, truse de prim-ajutor, insigne și dulciuri, iar în Portugalia materiale promoționale, însă, le primești doar dacă anunți venirea ta prin site.

Mai multe detalii poți afla în mai - la întâlnirea de la mare (1-3 mai), la întâlnirea lunară a bucureștenilor (9 mai) sau la munte la întânirea națională (23-24 mai) care va avea loc pe Transfăgărășan :). Urmărește-ne pe facebook sau fă-ți cont pe forum și vezi ce pregătim, în timp real.

sâmbătă, 11 aprilie 2015

Cine te iubește mai bine ca Smartul?

Nouă celor pasionați de Smart ne place să urmărim tot ce mișcă atunci când vine vorba despre brandul nostru favorit. Așa că...atunci când apare un videoclip în care apare buburuza, trebuia să scriem și noi despre asta :)

Ce părere ai de remake-ul piesei Ain't Nobody (Loves Me Better)?


sâmbătă, 14 martie 2015

Prima dragoste

Era o zi rece de ianuarie când mi-am întâlnit prima iubire, a fost dragoste  la prima  vedere, mai întâi a mamei, apoi a mea. Era mic, jovial - cu un zâmbet fericit mereu pe față, eu eram timidă, dar dornică de explorare ca orice începătoare. Mama l-a văzut și mi-a spus că trebuie să fie al meu, și așa a fost! A fost alături de mine când m-am operat, a fost alături de mine când am plecat la munte sau la mare, însă mai ales era alături de mine, zi de zi în traficul infernal al Bucureștiului.
Am fost împreună 4 ani, cu urcușuri și coborâșuri, întodeauna dornic să mă facă fericită. Datorită lui, mi-am explorat una dintre pasiuni: comunitatea. Eram la început și nu știam nimic unul despre altul, așa că am decis să mergem la o întâlnire...pentru restul articolului mergi aici.

marți, 10 martie 2015

Eu si noul Smart ForTwo

Hello,
     Catalin Curelea ma numesc si am descoperit Smart-ul acum 4 ani. Prima masina, aleasa cu putina atentie si multa dorinta a fost si este un Smart ForFour din 2004 cu motor de 1124 cm cubi si 75 de caluti. Prin bunavointa Autoklass Pipera si Smartfan.ro am testat noul model de Smart Fortwo in varianta Proxy timp de o saptamana. A fost utilizat exact ca masina personala, pentru drumurile uzuale si un pic de tot pe afara sa vad cum se descurca. Comparatia o sa fie, poate nedreapta, cu masina personala Forfour-ul mai sus mentionat. Atentie, exclud din start un minus si anume existenta a doar doua locuri. Stii ce cumperi, cum ar spune producatorii de software : "nu e un bug, e un feature !" . Sa purcedem !
1. Aspect
1.1.       Exteriorul
       Sa începem cu exteriorul. Varianta testata de mine avea o combinatie de gri-uri. Unul lucios ce acoperea tridion-ul (celula de siguranta prezenta si in acest nou model) si altul mat ce acoperea celalalte elemente ale masinii. O combinatie foarte placuta ochiului si usor de intretinut (a se citi : " nu se vede murdaria asa usor ca pe modelele cu vopsea lucioasa"). Farurile mari sunt marcate de doua perechi led-uri, unele ce se aprind pentru placerea ochiului, altele (benzile de lumina) ce au rolul de DRL. Grila pe care troneaza emblema defineste alaturi de faruri fata masinii intr-un mod placut. Semnalizatoarele si proiectoarele completeaza tabloul. Pe lateral întâlnim oglinzile (logic !) care au in continuare dimensiuni generoase si asigura o vizibilitate mare. Semnalizatoarele insa, au coborat pe aripi, un mic minus (ador semnalizarea pe oglinda). Usile  sunt mari si impunatoare si sa citez un trecator : " ca la limuzine "; se deschid usor manerul isi pastreaza pozitia de la modelul anterior. Spatele : portbagajul se deschide in doua etape ca si la modelul precedent : luneta si partea de jos. Stopurile sunt unibody acum, patratoase, dar placute (chiar foarte placute). Jantele se prezinta cu un caracter sportiv si complementare design-ului avangardist al noului Smart.
Nu voi trage eu o concluzie la aspectul exterior, va expun 2 intamplari :
  1.      La jumatate de ora dupa preluarea masinii la parcarea acesteia, am fost luat la interogatoriu de un trecator : ce model este  ? cum ? ce ? când ? Am dat raspunsurile si omul a plecat in treaba lui, mai aruncând o privire inapoi :) . Se observa si in poza alti trecatori admirând noul Smart.
  2.        La semafor, flash-uri din spate, un 451 cabrio. La volan o domnisoara in dreapta un domnisor :) . Se pune verde, inaintam domnisoara trece paralel cu mine admira masina, eu ma opresc ca semaforul arata rosu, domnisoara nu vede semaforul si trece pe rosu, admirând masinuta.
Pana la urma sunt roman, ador sa trag concluzii, DECI da, arata foarte bine :) !
1.2.    Interiorul
      Incep cu concluzia : oau. Cel putin varianta Proxy, cu schema de culori alb-albastru arata a concept-car nu a vehicul de serie. Mai inalt, decat al meu ForFour (chiar te urci in masina), ofera o pozitie la volan mai buna pentru traficul urban decat 454 din posesie. Instrumentele iluminate cu alb, ecranul color al computerului de bord, ecranul sistemului multimedia te fac sa uiti rapid de elementele imprumutate de la Twingo. Volanul e agresiv, are principalele comenzi (limitator,pilot, etc) prezente, arata impresionant. Tapiteria din aceasta varianta include : panza, piele ecologica si plastic. Panza si pielea ecologica se simt bine la atingere si dau impresia de calitate. Plasticul putea fi mai bun, dar se simte bine la atingere, ferm, fara jocuri. Lumina plafonierei e ok, nici prea puternica, nici lumanare. Repet concluzia la final : oau.
2. Functionalitate, gameplay, practica
 
      Si am plecat cu masina de la Autoklass Pipera : volanul vireaza mult mai usor, bracheaza rotile mult mai mult , un lucru absolut bestial. Masina se simte foarte usoara, poate datorita motorului de 999 cmc si 71 cp, poate datorita faptului ca e usoara. La prima impresie suspensia parea la fel cu cea a ForFour-ului din dotare : tare si oarecum incomfortabila. Totul pana la linia de cale ferata din Pipera, unde si-a aratat calitatile : incaseaza foarte bine si nu transmite "neplacerile" ocupantilor. Am inteles apoi, ca e bazata cel putin pe fata, pe design-ul de la C-Klasse. Poate ca da, poate ca nu, dar e buna. Motorul e vioi si sprinten. Cutia manuala in 5 trepte are rapoartele ok; treptele se schimba usor, lin exista chiar si un indicator care iti indica faptul ca trebuie sa treci in treapta superioara sau inferioara. La viteza, in curbe, masina e stabila si imi da impresia de siguranta si stabilitate. Frânele, mi s-au parut eficiente, ofera suficienta putere de oprire si desi am pus masina in situatii ,sa zicem "interesante",  ABS-ul a intrat si nu am avut niciodata impresia ca nu am controlul asupra masinii.
      Start-stop-ul e ok, motorul porneste de fiecare data fara probleme. Nu stiu nimic de eficienta lui , dat fiind faptul ca am mers cu el mereu pornit. Ma ingrijoreaza totusi traficul greu din Bucuresti si pornirile dese, dar de fiabilitate pot vorbi doar posesorii peste 1 an sau 2. Senzorii de ploaie si lumini isi fac treaba fara repros, e placut sa stii ca pornesti masina si totul "se invarte dupa soare"
      Factorul WOW vine din bracarea rotilor si recunosc, a fost prima oara când m-am pus sa ma joc cu o masina de-a parcatul : sa vad unde o pot parca, in unghiuri ciudate si greu de atins. Surprins, placut, am fost de fiecare data.
      Farurile : desi cu bec H4, in comparatie cu al meu ForFour stralucesc. Chiar si in comparatie cu faruri Xenon, de fabrica, ale unei alte marci, lumineaza foarte bine si nu simt nevoia Xenon-ului. Stop-urile sunt si ele o poveste placuta, lumineaza puternic si clar.
 

 
 
      Computerul de bord afiseaza tot ce iti doresti , ai chiar si grafice cu consumul. Un lucru ce l-am gasit foarte placut si util, punctajul ECO. Am reusit sa ajung la 82 % si cred ca e foarte util in compararea consumurilor obtinute, dar si in promovarea unui stil de condus ECO, dar si sigur. Nu vreau sa intru in detalii, dar un plus de la mine pentru acest ECO-SCORE. Si nu , nu sunt ecologist convins :)
      Climatizarea automata face fata oricarei provocari, iar diminetile geroase sunt mai placute cu scaunele incalzite.
      Pe partea multimedia am avut parte de tot : cititor de card , de usb, conectare cu telefonul, rulare de filme. Sunetul produs e clar, nu are un bass extrem, ci unul placut.Exista si navigatie, dar hartile nu erau instalate. Interfata e fluida, totul functioneaza cum te-ai astepta : fara batai de cap. Telefonul se sincronizeaza perfect, contactele au chiar si poza, calitatea sunetului in conversatii e buna.
       Ca aspect negativ gasesc doar consumul. Cam maricel pentru o masina asa mica, poate o varianta diesel sau cutia automata sa remedieze din acest neajuns. Am mers 270 de km prin oras , drumuri normale de zi cu zi si am reusit un consum de 8.6 l/100 km in conditiile in care aveam un Eco-Score de 82% . A mea cu acelasi stil de condus scoate un 6.5-7 l/100km. Dar, treci usor peste acest neajuns si de abia astepti sa zbori si sa te strecori spre munca, munca si iar munca.
       Saptamana petrecuta cu noul Smart ForTwo a fost una foarte placuta, iar condusul, chiar si prin Bucuresti, a fost o placere. Chiar nu am crezut ca ma poate impresiona atat de mult aceasta masinuta. Desi e inceput de an, am pus o vorba la Mosu, asa surd cum e el, poate-poate...


 

sâmbătă, 7 martie 2015

Martie - ne vedem de Mărțișor

Luna martie este, clar, luna dedicată doamnelor, așa că Smarturile, multe din ele numite Buburuze (deci de sex feminin) s-au adunat cu mic cu mare la o petrecere.

În ciuda unui soare cu dinți și al unui vânt extrem de tăios, care ne îndemna să mergem undeva la interior am petrecut mai bine de 2 ore în zona Eroilor la întâlnirea lunară.

Am avut două vizite, surprize pentru membrii - organizate de fondatori - Calif - care, așa cum ne-au obișnuit, au venit încărcați cu daruri - dulci, de data aceasta. Am servit, una dintre cele mai bune budinci de lapte cu migdale și cu această ocazie, am aflat că, duminică pe 8 martie, doamnele vor primi cadou din partea restaurantului, la fiecare comandă acest delicios desert :). Cum să nu îți placă de băieți? :)


Cea de a doua vizită a venit din partea lui Bratu de la Mașini cu Giurgea și Bratu care a adus la întâlnire 44-ul pe care îl are în test-drive :), smartfanii s-au adunat în jurul mașinuței și au început întrebările curioase, curioase, curioase - ca de fiecare dată când au ocazia să vorbească despre noul model.

Dacă încă nu ne placi pe Facebook, te așteptăm să ne împrietenim și de ce nu să ne vedem la întâlniri :)

sâmbătă, 21 februarie 2015

Povestea mea cu noul Smart, de Cristian Iancu



                Salut. Ma numesc Cristian Iancu si sunt un pasionat al brandului auto Smart, posesor de Smart Forfour si Fortwo 450. Cu sprijinul Autoklass Pipera si Smartfan.ro am avut ocazia sa testez noul model de Smart Fortwo 453 timp de o saptamana, in conditiile normale de utilizare in oras.
Va anunt, inca de la inceputul acestui articol, ca parerea mea va fi strict legata de comparatia cu modele detinute de mine.


 Incepem cu exteriorul, si cum ma apropii de masina, aceasta ma cucereste din toate punctele de vedere. Vorbim la impresie generala, daca ma apuc sa fiu carcotas gasesc ca farurile nu au lupa si au bec H4 ceea ce nu am suportat niciodata. In rest, farurile cu DRL sunt minunate,
stopurile sunt chiar o nebunie, mie unul imi plac maxim! Oglinzile sunt uriase si numai bune pentru a nu rata nici un unghi in oras, bine asta - pentru cine le foloseste ;) .




Linia caroseriei este una foarte fina si bine definita, as putea sa spun ca nu exprima deloc agresivitate, ci este doar “fancy”. Stergatoarele fata as fi preferat sa fi ramas ca la modele anterioare 450 si 451, mi se pareau mult mai practice, in schimb, problema majora pe care o am cu exteriorul masinii este asa zisa capota (unde, de fapt, nu este nici un motor;) ci duce la baterie, schimbat becuri, lichid racire, lichid parbriz) NU ARE NICI UN SISTEM DE BLOCARE. Si asta ma face sa gandesc cand minunatii nostri romani, care se pricep la furat, vor descoperi ei minunea asta.... multi posesori de noul Smart Fortwo 453 se vor trezi fara baterie, capota sau orice altceva este pe acolo. Un mare minus aici.


                             
 Deschid usa si „oauuu!” prima impresie este ce bine arata bordul, ma asez pe scaun, pozitie buna, confortabila cu reglaj pe inaltime. De asemenea, volanul are si el reglaj pe inaltime.... aaa, si apropo - volanul este minunat si comenzile alea de pe el imi plac maxim! Aspectul si senzatia pe care o ai stand pe scaun cu ochii in fata este una  de bucurie...de mandrie, nu stiu exact cum sa ma exprim. Consola centrala cu unitatea radio si controlul climatizarii sunt exceptionale ca design, vizibilitatea este perfecta, suficiente locuri de depozitare. Dar……. sa trecem acum la detalii! Sau mai bine nu, ar insemna sa vobesc mai mult despre Renault decat de Smart si nu vreau asta, prefer să vorbesc despre ce mă pasioneaza cu adevarat…. In schimb, ceasurile de bord sunt unice si minunate, simple si utile cu ecranul computerului de bord cu LCD color, toate informatiile de acolo fiind de folos .Am uitat sa mentionez ca are pilot automat standard. Calitatea materialelor de la interior este ok, nu este un minus, deeeesi sunt mai slabe calitativ ca la modelele anterioare, parerea mea ;)!









Sa trecem la chestii mai delicate - motorul. Masina testata de mine  era benzina cu 999 cmc si 71 cai, cu o cutie manuala cu 5 trepte. Problema apare la consum, la felul cum trage si la cum se comporta in mers. Treptele sunt extrem de luuuungi (parca nu se mai termina), daca schimbi in turatii mici, gen 2500 - se subtureaza, schimba brusc indiferent cat de usor ai umbla cu pedala de ambreiaj. In ceea ce priveste consumul, consider ca un consum de 9-10-11 este unul  foarte mare pentru o masina mica de oras. Mentionez ca nu am mers ca nebunul, am mers fix cum merg cu celelalte doua masini. La ele  am consum de maxim 9, 10 la ForFour, si respectiv 7 la fortwo - tinand cont ca una este din 2004 si alta este din 1999 deci…… Mi se pare inaceptabil ca o masina productie 2015 sa consume astfel!  Am reusit sa scot un consum minim de 6.4, dar nu intr-un fel in care nu am mai condus niciodata si care nici nu este unul pe care sa il repet intr-un trafic, ca cel din Bucuresti.
 Eu, tind sa cred ca toate provocarile :) masinii, vin de la CUTIE si singura sansa de scadere a consumului va fi cutia automata, care va aparea in cursul acestui an.   

Trecand peste acest  inconvenient sa spunem ca masina vine cu asistenta la plecare din panta si sistem start-stop, ambele fiind foarte utile, franele sunt si ele foarte ok, desi pe spate nu are discuri ci  tambur.

Era sa uit de raza de bracare!!! de „doar” 6,95 metri  este minunata, cum se poate vedea in filmuletul de mai jos.
Suspensia pare  dura initial, dar dupa cativa kilometri parcursi  te obisnuiesti.


Portbagajul se deschide din două bucati: cu luneta care se ridica si poti baga diverse fara a fi nevoie sa deschizi totul, si cea de a doua bucata cea de jos, care se coboara ca la furgonete.


 Ce m-a deranjat, poate fi un detaliu dar... la viteze de 70-80 km/h se aude un zgomot puternic de vand in coltul usii.


Si pentru ca nici o poveste nu e poveste pana nu apar si niste peripetii, ei bine si eu am avut parte de ale mele. In a doua zi de testare, am ajuns acasa opresc motorul si observ ca au ramas aprinse farurile , incerc sa le sting si nimic. Caut butoane sigurante apas pe orice posibil si tot nimic. Zic sa pornesc motorul si sa vad ce se intampla! Moment in care bordul se transforma in pom de Craciun si motorul nu vrea sa porneasca. Repet operatiunea de 2-3 ori vad ca nu se intampla nimic, decid sa caut o cheie sa scot borna de la baterie. Scot borna, o las 10 secunde si o pun la loc si ca prin minune toate erorile dispar.

Ma intreb, fara raspuns, oare ce a avut? De atunci, nu a mai facut fite. Sistemul start-stop de cateva ori nu a mai pornit motorul la semafor...insa asta nu e asa mare scofala. Ma intreb oare ce facea o domnisoara daca patea treaba cu luminile, sau un domn neexperimentat,in varf de munte? Poate aflu raspunsul in perioada urmatoare, poate a fost doar o exceptie ;)

Am pozat erorile, ca mi-au placut culorile :):










Dupa toata experienta  trag o concluzie: Este o masina aratoasa, exterior cat si interior(daca poti trece peste micile detalii, stiti voi care ;))! Supremul cuvant in decizia de cumparare insa il va avea testarea motorului de 900 cmc turbo cu cutia automata, care va aparea in cursul acestui an.


Galerie foto completa merita vazuta si multumesc pe aceasta cale lui Vlad Mirica pentru ca m-a ajutat cu zona aceasta.

PS: ;) Am pastrat picanteriile la final, o mica intrecere intre nou si vechi:





duminică, 15 februarie 2015

Povestea mea cu noul Smart, de Florin Nicolescu

Tataie este membru vechi pe forumul SmartFan, conduce un 42 din 2007 și este pasionat de tot ceea ce înseamnă lucrul nemțesc, așa că atunci când am primit de la AutoKlass Smart-ul fortwo #1Edition a fost nominalizat, din oficiu, la test drive.

Opinia și pozele făcute de el, le găsiți mai jos :):


Povestea mea cu noul Smart - de Florin „Tataie” Nicolescu
De la inceput, vreau sa atentionez ca parerile exprimate in ceea ce urmeaza sunt personale si neavizate avand in vedere cunostintele mele (sarace) de mecanica. Sunt un simplu utilizator, iar ceea ce relatez in continuare sunt simple senzatii pe care le-am avut dealungul unei saptamani cat am fost impreuna cu noul Smart.


Intrebarile mele erau simple: noul Smart este mai bun decat anteriorul, asa cum ar fi normal? Unde s-
a umblat? Ce s-a imbunatatit? Mentionez de asemenea, ca masina mea are aceeasi cilindree si putere cu masina primita pentru testare, 999 cmc si 71 CP, singura diferenta fiind cutia de viteze care este manuala la versiunea noua. Asa ca am comparat intre mere si mere, chiar daca soiurile erau diferite.


Caroserie

La prima vedere mi s-a parut urata ca design si neatractiva, insa recunosc ca pana in cele din urma ne-am apropiat cumva si am sfarsit prin a o place cumva. Punctul forte al masinii in forma actuala este dupa parerea mea caroseria, care este cu totul alta. Au disparut in proportie de 99% toate deficientele vechiului model: inchiderea usilor este buna si a disparut sunetul acela sec de tabla pe tabla pe care il are vechiul model, hayonul este mult mai stabil si are o varianta de deschidere mai elaborata chiar daca te vei murdari in continuare pe maini cand masina este murdara din cauza ploii si a mizeriei de pe drumuri. Antifonarea cred ca este mai buna pentru ca zgomotul motorului nu te mai insoteste in habitaclu la fel.Senzatia generala este ca te afli intr-o cu totul alta masina.Am identificat un singur inconveniet care vine ca mostenire de la modelul anterior: pe undeva in coltul usii , in zoona manerului se strecoara aer si a ramas acelasi enervant suierat ca si la modelul 451 atunci cand se ruleaza la viteze peste 80km/h.Acesta este procentul ramas din cei 99%!

Interiorul


Spatiul este mai generos, iar “intimitatea” cu pasagerul din dreapta a disparut. Finisaje textile interesante optic, insa sincer, mi-e teama ca tapiteria se va putea agata foarte usor. Spatiul pentru portbagaj a crescut simtitor, iar accesul la compartimentul motor este mult mai facil.

Directie
Unghiul de bracare este INCREDIBIL! Iti permite o manevrare a masinii intr-o maniera de neimaginat. 
Senzatia pe care am avut-o a fost ca raman in urma masinii in momentul virajului.Chiar daca la 451, volanul se misca usor, exista si aici o imbunatatire semnificativa. Denivelarile din trafic sunt resimtite mult atenuat, practic confortul este mult imbunatatit.

Motorul


As fi preferat sa nu vorbesc despre asta, insa nu se poate. Ceva se intampla cu motorul cel nou. Sau cutia sau cu ...Masina asta nu trage si nu vorbesc de forjat aici. Masina a pierdut zvac-ul pentru care este cunoscuta. Am parcurs putin peste 500 de km cu ea din care mai mult de jumatate in afara orasului (Bucuresti – Brasov si retur) si povestea este aceeasi: o masina care parca ar avea nevoie de un alt motor. Consumul, de asemenea, reflecta neputinta motorului. Si nu cred ca diferenta in plus de 130 de kg este motivul. Sper ca modelul echipat cu o cutie automata sa ‘’stie’’ mai mult si mai bine.Mai multe nu spun pentru ca este trist. 

Concluzia finala este ca daca motorul anterior ar fi echipat caroseria actuala, repet, foarte reusita, probabil discutam despre un succes. In acelasi timp imi pun intrebarea: daca aceasta echipare nu face fata pe Fortwo, cum se descurca pe Forfour?

 



joi, 4 decembrie 2014

Ne vedem la București!

Lunar în București se întâmplă întâlniri ale clubului. Astfel de adunări mai prinzi și în Cluj, Timișoara, ocazional și în Sibiu.

La capitală unde suntem cei mai numeroși și cu cea mai mare vechime ne vedem în prima sâmbătă a fiecărei luni, de ani de zile. Excepție fac zilele de 1 mai și sărbătorile legale - asta dacă nu plecăm cu gașca Smart pe undeva :).

La ce să te aștepți dacă vii la un astfel de eveniment? Deobicei, la oameni care se agită și care se învârt în jurul buburuzelor împărtășind cât mai multe povești și încercând să afle de o rezolvare la o chestie sau de o soluție pentru un upgrade. Sau, cei mai timizi care fie au venit pentru prima oară și nu știu la ce să se aștepte fie sunt veniți pentru că vor să își cumpere un smart și fac cercetare înaintea marelui pas.

Așa că, fără a mai lungi vorba dacă sâmbătă ești prin București, te așteptăm de la ora 13, în zona Eroilor la Universitatea de Apărare Carol - cunoscută pentru alții ca Academia Militară. Rezervă mai multe ore pentru Smart Fan pentru că după ce înghețăm bine, mergem să bem un suc împreună la o locație simpatică și să punem țara la cale :)

Idei năstrușnice de marketing

Pasiunea pe care cei care conduc smart o pun în ceea ce fac este deja un lucru știut, unde mai pui că majoritatea celor care dețin o astfel de mașină au o creativitate fantastică :) așa că cine poate vorbi mai bine despre o astfel de mașină decât cei care o conduc?

Și, așa s-a născut campania cu bloggeri din America care își documentează drumurile iar Smart a transformat filmulețele în adevărate campanii de promovare.


Hai să o cunoaștem pe Aimee din San Francisco :)




marți, 22 octombrie 2013

Întâlnirea națională de toamnă - Târgu Jiu

Așa cum este obiceiul, de două ori pe an, gașca de SFR se adună la un loc să facă împărtășire de povești, să facă grătare și schimb de experiență despre ce înseamnă să conduci micul monstru :) Anul acesta, ne-am adunat în orașul lui Brâncuși și cu mic și cu mare ne-am bucurat de unul din ultimele weekend-uri călduroase, din octombrie.

Am apucat să vedem Peștera Muierii, să vedem Poarta Sărutului (aflată în restaurare), Coloana infinitului și niște peisaje superbe, cum doar în România întâlnești. Dar, cel mai important, ne-am adunat cu toții la pahare de vorbă și am petrecut până în zori în stil smartfan. Au venit fanii din Cluj, Timișoara, Tg Jiu și București :)


miercuri, 5 septembrie 2012

Smart times - Belgia 2012

Câştigarea concursului Smart de către doi dintre membrii SmartFan România a condus la prezenţa a 5 dintre membrii clubului în Belgia la SmartTimes. Acest lucru a ridicat prezența României la 2 evenimente internaționale Smart - Italia în 2011 și Belgia anul acesta.

Deși, nu am apucat să vedem foarte mult oraşul, ne-a plăcut diversitatea lui, contrastele, coloritul şi liniştea de dimineaţă. Arta, designul, vechiul şi modernul se împletesc şi fac împreună un oraş pe care nu îl poţi cataloga. Văzut din fuga smartului electric sau prin obiectivul aparatului de pozat, Antwerp este oraşul în care ploaia face parte integrantă din peisaj. Pavajele vechi de secole, cladiri din altă epocă stau alături de cladiri cu arhitectură modernă şi străzi la care se lucrează mereu…cam ca la noi :) însă totul este armonizat astfel încât cladirile noi să nu fie urâte în comparaţie cu cele vechi, iar cele bătrâne să nu pară părăsite în reflexia soarelui din termopanele celor mai tinere, proaspăt apărute în peisaj.

Ei bine, da, am avut soare. Cum spunea Cristina, gazda noastră vorbitoare de limba română de la Smart Times, e un lucru rar in Anvers (denumirea franceză a orașului) doua zile la rând soare. Noi, însă, am avut şi a fost cald şi bine așezonat cu o companie de zile mari. Indiferent de felul de om care erai sau de educaţia pe care o aveai, atunci când ajungeai la hangarul naval unde se desfăşurau "ostilităţiile" nu aveai cum să nu rămâi impresionat. Peste 1200 de smarturi străluceau în soare iar tricourile, sepcile, însemnele de club sau maşinile cât mai trăsnite îţi atrăgeau obiectivul aparatului foto ca un magnet!

Am încercat bicicleta electrică, am mâncat gaufre, am jucat fotbal dintr-un smart electric, am bătut lumea la circuitul de mini smarturi, ne-am revăzut prietenii sau am legat legături cu cei pe care îi știam doar din online, am cunoscut lume nouă.

Mulţumim celor de la Smart România, că au avut idea de a aduce și în țara noastră un astfel de concurs, sperăm să repete - acum dacă tot știu ce trebuie făcut :).

Ca în fiecare an, sâmbătă s-a făcut extragerea pentru a determina gazda următorului SmartTimes și deși numărul de voturi era aproximativ egal, soarta a condus să fie extras numele Elveției. Vom vedea dacă vom ajunge și noi acolo.

Am ales câteva poze pentru tine și am urcat filmul oficial al evenimentului.